Mimetismul si succesul

E o reteta care are trecut, prezent si viitor in romania. Poate ca sunt enervanta cu revenirea asta la radacini, mentalitate si portret colectiv, dar romanii au simtul imitatiei dezvoltat genetic si exacerbat prin exercitii cotidiene. E adevarat, cel putin in copilarie, mimetismul tine de evolutie si de formarea unor preferinte pentru zane sau printi. Ne imbracam ca printesa cutare, preferam povestea aia fiindca ne-am vazut in rolul printului nu-stiu-care etc. In adolescenta ne cautam modele, ne alegem idoli si sfarsim prin a nega orice, fiindca asta e de fapt adolescenta – rascoala. Dar la maturitate e trist sa imiti modele de succes alese pe criterii intestine.

Am lucrat demult intr-o companie care avea un sef supertare – un om care a reusit in afaceri, s-a impotmolit in viata personala, dar n-a contat, pentru sutele lui de angajate era devastator de sexi. Si plin de bani, ca sa completez portretul barbatului ideal. Ei bine, seful asta fusese in tineretile lui un angajt ca oricare altul, la statul pe care il stim cu totii. S-a invartit, carevasazica, intr-un mediu proletar, unde si-a format un bagaj de cunostinte profesionale si un lexic de baza, din care nu lipseau indemnurile “organice”, dintre care cel mai des folosite erau “da-i in pula mea”, “ce pula mea”. Un complex falic exacerbat, ar fi zis freud. Un mitocan, ar spune plesu. Un baiat de baiat, spun angajatii lui. Ei bine, acest mare sef de companie a ajuns sa fie imitat de sefii mai mici, pe care ii tinea in sedinte interminabile, ca sa le explice viziunile lui futuriste. Si uite asa amploaiatii de rand au putut vedea cum cresteau marionete dupa chipul si asemanarea sefului cel mare. Viata inseamna evolutie, prin urmare, seful s-a domolit cu timpul, oamenii lui de baza i-au urmat exemplul – dar legenda oralitatii organului genital masculin s-a pastrat vie in paturile inferioare, printre sefii de mana a doua sau a treia.

Recent am avut o intalnire cu acest mare sef. Mare orator, mare. Un misogin, oarecum simpatic. Ii place la nebunie sa se auda vorbind, emitand teorii si paradigme la care nimeni nu s-a mai gandit. De fapt traducea in limbajul personal chestii absolut normale. Am putut sa vad si cum el era imitat de seful imediat urmator, care la randul lui era imitat de urmatorul si tot asa. Rezultatul? Pe cea de-a cincea treapta inca mai supravietuia cultul falic, in cinstea caruia erau date adevarate recitaluri de “ce pula mea”. Ce zdrentuita, ma gandeam eu, ce trebuie sa doara si sa usture, la cea mai mica atingere, saraca, dupa atata folosire abuziva.

Dupa o astfel de auditie, cred ca pot sa emit o teorie: gradul de misoginism al unui barbat scade o data cu frecventa folosirii injuraturilor care invoca penisul. Cu cat isi invoaca organul mai rar, cu atat sunt mai intelepti barbatii. Invers, nu are rost sa discuti cu ei, nu se pot concentra decat cu unul dintre capete, si ala plasat la intuneric si prost aerisit...