Filocomunist sau anticomunist?

E dilema trista si veche, repusa pe tapet de publicarea Raportului Tismaneanu, despre comunism, dar si de un sondaj care arata ca dupa 17 ani de la caderea unui regim totalitar, acesta are inca multi nostalgici.

...era bine in comunism, iti dadea statul casa si serviciu, iti trimitea copiii in tabara, la olimpiade, aveai vacanta platita de sindicat si 2 ore de TV in fiecare seara, astfel incat aparatele sa ramana vesnic tinere si ochii sa nu-ti oboseasca. Te imbracai ca restul multimii din tramvai sau autobuz, mancai mai bine sau mai prost, in functie de cum te descurcai si ce cunostinte aveai la casa de comenzi. Te bucurai de o carte buna sau de un parfum din shop,te duceai la ceaiuri si vorbeai la scoala in clisee. Romania nu a trait comunismul pasional din Cuba, nici pe cel vindicativ din Rusia, ci a importat o versiune demo, pe care a adaptat-o cum s-a priceput la mentalitatea locala. Adica taranii care se imprastiau care-ncotro cand dadeau turcii trebuiau organizati cumva, trebuia sa vina cineva sa le spuna ce sa faca. Iar stilul de viata din Romania patriarhala trebuia anihilat de niste imagini cu betoane falnice, construite cu avant heirupist de fiii patriei.

Iar raportul asta nu face decat sa fie o istorie romantata a celor 44 de ani de comunism. A sters praful de pe cateva dosare si ne-a servit - oare pentru a cata oara - aceeasi melodie cu tortionarii si doctrinele. Ca sa fie convingator ne-a amintit de cozile la alimente ca strategie de pastrare a sanatatii nationale, de avorturile cu andreaua ca metoda romaneasca de contraceptie, de cat de groaznica era securitatea si cat ne-a flagelat. Lucruri pe care in ultimii 17 ani le-am auzit, le-am citit, le-am discutat si dupa aia ne-am intors la ale noastre. Pentru o tusa de autenticitate a adaugat niste liste frumoase cu nume de comunisti potenti si a incheiat apoteotic, dar in soapta: "trebuie sa terminam cu comunismul". Bine. A mai fost inca un prilej de bascalie, inca o ocazie pentru a ne face de ras si a arata oricui ca pe roman nu-l poti face sa priveasca nimic serios. Peste 600 de pagini scrise frumos si prezentate in rezumat de un presedinte foarte concentrat sa pronunte corect cuvintele mai lungi... pe fundalul unei defilari schizoide a la vadim & co.

Realitatea e ca regresul economic provocat de comunism inseamna un decalaj - acum, cand incercam sa recuperam - de vreo 40-50 de ani. Adica acum la noi au succes reclamele la detergenti care vindeau la greu in State, in anii '60. Sau creditele superavantajoase, care in prezent iti dau iluzia de indestulare, dar peste vreo 2 ani iti vor da impresia de curent la sale, pentru ca ai ramas in fundul gol. Incepem sa simtim clar prapastia dintre saraci si bogati. Saraci sunt pensionarii - fosti comunisti de mai mic sau mai mare succes, iar bogati sunt unii dintre urmasii lor, care au stiut sa se descurce imediat dupa asa-zisa revolutie. Clasa de mijloc nu exista si nici n-o sa se formeze in urmatorii 20 de ani; niciun politician, fie ca e la putere sau in opozitie, nu-si doreste o masa electorala ca nisipul miscator. Exista doar saraci lipiti si saraci care se zbat sa iasa din mizerie. Iar bogatii nostri sunt penibili - daca se arata lumii - pentru ca sunt sigura ca exista o elita care traieste bine-mersi si fara sa apara in revistele mondene.

Parlamentul nostru e un circ ramas fara stapan. Presedintele e un matelot in costum frumos, care are un vocabular redus, pe care il foloseste intensiv. Cea mai elevata formula de adresare a lui este "doomnilor", iar una dintre cele care ii vin ca turnate e "gaozarilor". Si nu poti sa il condamni prea mult - are o cariera in spate si atat poate sa ne arate. In plus, reprezinta majoritatea covarsitoare a romanilor, doar asa a ajuns presedinte. Cum ar fi portretul romanului probasescian? Asculta manele, nu pierde niciun episod din "Vacanta Mare" sau "Ciao, Darwin", iese la picnic pe marginea drumului si pune de-un gratar cu mici si bere... merge in concediu cu masina plina, sta la camping sau intr-un hotel prost, dar face scandal pentru ca vrea sa fie tratat ca si cand ar sta la unul de patru stele... nu respecta nicio regula de circulatie si se urca uneori la volan dupa un pahar (daca presedintele poate, el de ce sa nu incerce?)... isi face arcade in casa si isi schimba cada din fonta cu una de plastic, dar cu valuri... se plange ca il omoara patronul cu munca si nu-i da prime, dar are grija sa stea 1 ora in pauza de tigara... cumpara din greu in perioada de reduceri si plateste injurand ratele de dupa... isi bate nevasta si copiii si nu intelege de ce ajung ei sa isi bata profesorii... crede in continuare ca hotia si smechereala sunt solutii de imbogatire rapida... si lista ar putea continua.

Filocomunist sau anticomunist? Raspunsul nu are nicio legatura cu istoria, dosarele, mandria nationala sau imaginea Romaniei in lume. Depinde de cat de bine te-ai descurcat in ultimii 17 ani si de cat de plina ti-e burta in clipa in care auzi aceasta intrebare.

Ce nu-mi place mie dar ma si amuza

Va spun ce nu-mi place azi, acum. Maine s-ar putea sa am mai multe pe lista de nemultumiri sau sa retrag din asta lucruri pe care le voi vedea poate in alta lumina...Si daca maine o sa fiu mai odihnita, in mod sigur voi fi dispusa sa ma amuz mai mult :))

...Nu-mi plac damele pline de ele, suficiente in tot ce spun si tot ce fac, detinatoare ale secretelor de succes pentru orice. Sunt ca niste gaini motate mandre de podoaba lor, dar usor intrigate ca nu le cauta nici un cocos. Barbatii - poate nu cunosc eu destui - nu sunt atat de orgoliosi in a-si arata mintile luminate, in afara cazului in care sunt foarte misogini sau infatuati - ca sa detaliez, genul baiatul-mamei-cel-destept-dar-burlac-la-45-de-ani.

...Nu-mi place cand lucrurile se impotmolesc atunci cand ar trebui sa se clarifice, cand oamenii care trebuie sa dea solutii vin cu probleme noi, pe care nu le-au prevazut pana in momentul asta, desi era treaba lor s-o faca. Probabil ca s-au scris deja carti despre complicatiile care apar intr-o corporatie si sunt o groaza de bancuri despre cat de multe formulare trebuie sa completezi ca sa primesti papetarie.

...Nu-mi place cand aud raspunsuri de vaca Fulga la oameni de la care am pretentii de profesionalism inalt. Poate ca sunt eu prea idealista, dar cred ca daca pe cartea ta de vizita scrie intr-un fel, inseamna ca tu stii niste chestii in meseria aia. Stiu eu o dama - nu dau nume, persoana cunoscuta - care pare bine intentionata, dar are probleme de concentrare. Chiar si la un enunt de genul "trebuie sa aflam cat costa x obiect". Te priveste fix si dupa aia te loveste: "Ce pullover misto ai!...Ce ziceai?"

...Nu-mi plac micile bisericute care se fac in orice loc cu mai mult de 2 angajati. Si ma enerveaza si nemultumirile inerte exprimate in legatura cu jobul, viata, mama, iubitul, silueta, celulita, copiii, salariul, pozitia geografica a casei si directia de mers a gandacilor pe faianta din baie. Cred ca e romaneste valabil doar, ca atunci cand o femeie e nefericita acasa ori frustrata din alte motive, sa se verse la serviciu, pe principiul ca e un loc unde oricum se ciocnesc atomii in disperare.

....Nu-mi plac oamenii care traiesc dupa modele copiate din reviste glossy (desi eu fac una) sau de la TV. Nu au curajul sa isi asume un destin pitic si cred ca daca imita vreo celebritate, in mod cert vor atrage si succesul. Adica, esti Geta din Militari si te dai Gwen Stefani, doar pentru ca te-ai imbracat neasortat si te-au barfit vecinele. Neeeaaaah, nu se face asa! Daca vrei sa reusesti, citeste si memoriile lui Gwen, daca le-a scris, si copiaz-o in cele mai mici amanunte. Si stai linistita, are cine sa te duca la Marcuta.

...Nu-mi place cand ploua in orasul asta, se fac balti si porneste imediat concursul de injuraturi-contra-stropit-din-viteza. Pietonii urla ca li s-au murdarit hainele, soferii riposteaza ca pietonii ocolesc prea larg baltile. dar imi plac femeile la volan, pe ploaie. Ele nu te stropesc, pentru ca merg prea incet, de teama sa nu-si murdareasca masinile. E un fel de wet ballet, cum ar zice englezu'.

...Nu m-am decis daca imi plac sau nu misoginii. Sunt foarte amuzanti, pentru ca se zbat continuu sa fie pe faza si sa scoata replica aia memorabila. Sunt mereu chinuiti de ideea ca trebuie sa iti arate cumva disperetul lor si asta ii face cu atat mai jalnici. Stiu sigur ca ma enerveaza aia care tin sa impresioneze sau sa amuze. Sunt tristi si penibili.

...Nu-mi plac bancurile cu tenta sexuala la serviciu, dar se pare ca au intrat deja in cultura si folclorul corporatist din tara asta. Si prin urmare nu ma pot abtine sa nu raspund cu o moneda asemanatoare, doar ca un pic mai grea. E contra invataturilor biblice, dar face bine la moral.

...Nu-mi plac luzarii plini de ei. Boemii falsi care cred ca daca stau pe bordura cand fumeaza o tigara, deja sunt prieteni cu Kiki de Montparnasse. E o carte, Bohemian Manifesto, pe care o recomand tuturor, in care scrie tot ce face un boem adevarat. Dar un boem de romanica nu citeste carti, doar le pune proptele pe la usi.

...Nu-mi plac politele platite asa, "just in case" si nici rautatile gratuite. Pentru ca ma incita sa fiu rea si sa dau o replica mai acida decat atacul. Si am permanenta dilema ca poate omul care m-a atacat e pur si simplu un prost care cerebral nu poate mai mult - iar daca eu ii raspund, inseamna ca ma duc la el in ghena. Daca ma ataca unul pe care il suspectez de inteligenta...aici e mai delicat, caci trebuie sa concep un raspuns mai adanc.

...Nu-mi plac, dar ma amuza teribil sa le provoc la discutii pe inteligentele artificiale - persoane care n-au citit ce zic c-au citit, care n-au vazut ce zic c-au vazut, care nu stiu oamenii pe care zic ca-i stiu, in general care nu prea, dar foarte-foarte.

Mimetismul si succesul

E o reteta care are trecut, prezent si viitor in romania. Poate ca sunt enervanta cu revenirea asta la radacini, mentalitate si portret colectiv, dar romanii au simtul imitatiei dezvoltat genetic si exacerbat prin exercitii cotidiene. E adevarat, cel putin in copilarie, mimetismul tine de evolutie si de formarea unor preferinte pentru zane sau printi. Ne imbracam ca printesa cutare, preferam povestea aia fiindca ne-am vazut in rolul printului nu-stiu-care etc. In adolescenta ne cautam modele, ne alegem idoli si sfarsim prin a nega orice, fiindca asta e de fapt adolescenta – rascoala. Dar la maturitate e trist sa imiti modele de succes alese pe criterii intestine.

Am lucrat demult intr-o companie care avea un sef supertare – un om care a reusit in afaceri, s-a impotmolit in viata personala, dar n-a contat, pentru sutele lui de angajate era devastator de sexi. Si plin de bani, ca sa completez portretul barbatului ideal. Ei bine, seful asta fusese in tineretile lui un angajt ca oricare altul, la statul pe care il stim cu totii. S-a invartit, carevasazica, intr-un mediu proletar, unde si-a format un bagaj de cunostinte profesionale si un lexic de baza, din care nu lipseau indemnurile “organice”, dintre care cel mai des folosite erau “da-i in pula mea”, “ce pula mea”. Un complex falic exacerbat, ar fi zis freud. Un mitocan, ar spune plesu. Un baiat de baiat, spun angajatii lui. Ei bine, acest mare sef de companie a ajuns sa fie imitat de sefii mai mici, pe care ii tinea in sedinte interminabile, ca sa le explice viziunile lui futuriste. Si uite asa amploaiatii de rand au putut vedea cum cresteau marionete dupa chipul si asemanarea sefului cel mare. Viata inseamna evolutie, prin urmare, seful s-a domolit cu timpul, oamenii lui de baza i-au urmat exemplul – dar legenda oralitatii organului genital masculin s-a pastrat vie in paturile inferioare, printre sefii de mana a doua sau a treia.

Recent am avut o intalnire cu acest mare sef. Mare orator, mare. Un misogin, oarecum simpatic. Ii place la nebunie sa se auda vorbind, emitand teorii si paradigme la care nimeni nu s-a mai gandit. De fapt traducea in limbajul personal chestii absolut normale. Am putut sa vad si cum el era imitat de seful imediat urmator, care la randul lui era imitat de urmatorul si tot asa. Rezultatul? Pe cea de-a cincea treapta inca mai supravietuia cultul falic, in cinstea caruia erau date adevarate recitaluri de “ce pula mea”. Ce zdrentuita, ma gandeam eu, ce trebuie sa doara si sa usture, la cea mai mica atingere, saraca, dupa atata folosire abuziva.

Dupa o astfel de auditie, cred ca pot sa emit o teorie: gradul de misoginism al unui barbat scade o data cu frecventa folosirii injuraturilor care invoca penisul. Cu cat isi invoaca organul mai rar, cu atat sunt mai intelepti barbatii. Invers, nu are rost sa discuti cu ei, nu se pot concentra decat cu unul dintre capete, si ala plasat la intuneric si prost aerisit...

Intimitate condominiala

De mai bine de 23 de ani stau la bloc, in acelasi bloc, in acelasi apartament si am aceiasi vecini. Culmea, nu-i asa? Mai ales dupa 1995, peisajul bucurestean s-a schimbat. Fauna e mai diversa: pasari de noapte, gusteri obositi si ciori smotocite si-au castigat un loc in gradina zoologica pe care noi o numim capitala Romaniei.

Dar sa ne intoarcem la vecinii mei, care nu sunt nici pasari, nici mamifere, sunt niste organisme vii pe care le cunosc prea mult pentru gustul meu, ale caror zgomote imi invadeaza casa prea des si ale caror existente nu mai au nici un secret pentru mine. Daca pe vremea comnismului zgomotele venite din casele alaturate erau un semn de solidaritate, daca vreti – ne bucuram cand vecinii aveau motive de sarbatoare -, acum e altfel. Am obosit sa le observ evolutia financiara, data de discutiile despre bani, purtate cu voce prea tare. M-am saturat de gusturile lor proaste in materie de muzica – nu se pot hotari, de ani de zile, daca il plac mai mult pe Julio Iglesias sau pe Adrian Copilul Minune. M-am saturat de culorile lor – vecinele de jos au obrajii pictatii cu cercuri rosii, ca in desenele copiilor, iar vecinul de jos are aceeasi paloare ca si acum 30 de ani, cand era mare crai si primea dame in vizita. Sunt exasperata de curiozitatile lor vioaie despre starea celor din jur – “ce si-o fi luat aia mica de la 3?”, “ce salariu or avea aia de la garsoniera?”, “de unde au astia bani de dat pe masina noua?”. Majoritatea nu isi mai aminteste cum era la serviciu, prin urmare, nici urma de intelegere pentru stresul tinerilor de azi. Ca pe vremea lor era mai greu; da, poate, dar fiecare generatie isi simte altfel povara, oricare ar fi aia, si comparatiile nu supravietuiesc aici.

In fine...trebuie sa recunosc ca uneori e si amuzant cu vecinii mei. Sunt amuzante discutiile purtate pe palier, in care rugamintile gen “imprumuta-mi si mie putin zahar, ca nu-mi ajunge la chec” se impletesc cu “ai vazut tu ce-a mai facut scarba aia de eva in serial...nu imi vine sa cred” sau cu “al naibii basescu, ce le-a zis-o la rusi!”. Ritmurile lor zilnice sunt imperturbabile, prin urmare sunt absurda cand imi doresc sau chiar incerc sa dorm intr-o sambata sau duminica dupa-amiaza. Nuuu, aia e ora lor favorita de ascultat cea mai abjecta muzica sau de bocanit in vreun colt al casei, care are un ecou perfect la mine in dormitor. Iar diminetile de weekend sunt inubliabile, ca sa zic asa, pentru ca atunci ei debordeaza de energie si vitalitate: pot sa aflu clar ce or sa gateasca in zilele urmatoare, ce au mai facut rudele si de ce mamaie nu stie ca tataie are un cec de 25 de milioane – pe asta am aflat-o azi dimineata, la trezire, de la familia suciu, din apartamentul de dedesubt. Poate ca tataie o fi vrut sa fuga in lume cu vreo baba mai proaspata, ce stiu eu? Nu m-am lamurit, chiar daca discutia despre secretele care apar intr-un cuplu vechi de 50 ani s-a prelungit pana mi-am terminat eu si a doua cafea, adica mai bine de 2 ore. Imi venea sa ma duc la usa lor si sa le propun sa facem un scenariu de telenovela pe tema asta. Dupa ce si-au tocat rudele marunt-marunt, doamna a emis pe un ton ascutit (e o soprana ratata): “toniii, azi tre’ sa repari scaunu’ lu alina, ca vine la masa”. Si a inceput o vesela bocaneala, made in toni, care, apropo, s-a trezit de pe la 6.00 azi (duminica) si a tinut sa dea de veste tuturor, cascand ca un hipopotam.

Daca familia de dedesubt ma delecteaza cu discutii de cuplu, burlacul hibernal de deasupra ma incanta cu dialoguri matinale purtate cu sonorul la maxim. Il apuca in weekend, dimineata – o fi mai ieftin de la romtelecom, nu stiu – sa isi sune toate rudele/prietenii/cunostintele si sa le faca un update al starii lui de sanatate. E ipohondru si cam ciufut, altfel nu-mi explic de ce nu ii lasa si pe oamenii aia sa vorbeasca. “Discutiile” lui se deruleaza cam asa: “Alo, Cristinica, ce mai faci draga...eu mai bine, am fost racit fo saptamana, cred ca ti-ai dat seama ca nu v-am sunat de multa vreme..daaaaa, o raceala din aia cu complicatii, de-am chemat salvarea de 3 ori in 2 zile, am crezut ca mor, da’ uite, mi-a dat Dumnezeu zile si m-am facut bine....voi sunteti bine, da?...bine draga, pa, va mai sun eu”.

Tot cu monologul telefonat ma distreaza si vecina Melania. Ea e doamna, cand o vezi, o cata cand o auzi. Victima ei preferata e sor’sa, care sta in alt oras, slava Domnului. Conversatiile melaniei se desfasoara in crescendo, incepe politicos si termina urland sau plangand, in functie de cat de dispusa e sora sa ii reziste. Ca melania vorbeste la telefon despre orice, de la stirile din ziare pana la sentimentele pe care le are pentru mircea radu si amintirile de tinerete pe care i le-a trezit mantoul aleia de la scara c – “se poarta iar astea, draga”.

In aceste conditii, imi vine sa pun afise cu “pastrati dracului linistea”, dar sunt sigura ca e un demers inutil – ei nu si-au schimbat ochelarii de ani buni si oricum, nu le mai pasa ce scrie pe pereti. N-am nici o solutie, in afara celei zen: tre’ sa astept cu rabdare sa le scada rezistenta, sa li se subtieze vocile si sa nu le mai pese atat de mult de ceea ce se intampla in afara caselor lor. Pentru asta ar trebui sa fiu cel putin nemuritoare.:(

Romania

e tara unde japonezii mor muscati de maidanezi, francezii si englezii vin la vanatoare de prospaturi, italienii si spaniolii, mai speciali, vin la cumparaturi (de copii), chinezii, turcii si arabii se simt ca la ei acasa, moldovenii intra fara sa bata la usa, ungurii se uita peste gard amuzati sau enervati, iar rusii inca mai suna ca sa ceara socoteala. unde sunt romanii in aceasta poveste? tot aici, doar ca din ce in ce mai plicitisiti, mai terni, mai ciufuti si mai rai. pe strada iti arunca priviri ursuze de parca tocmai le-ai incalcat drepturile fundamentale. nu conteaza ca nu i-ai mai vazut - pe unii dintre ei – niciodata, ei tot te privesc intr-un fel. romania e tara unde prospera smecherii si unde afacerile se fac la restaurante sau in weekend, la o bauta crunta. aici companiile sunt viespare de intrigi, comploturi si mancatorie, promovarea se face tot ca pe vremuri, cu pile, rude, relatii, iar depresia e deja un guturai penibil, provocat de aparatele proaste de aer conditionat, care te sacaie aproape permanent. e o tara frumoasa, interesanta, plina de contraste surprinzatoare, dar care devine, incet-incet, a nimanui. e o tara de cuci care cauta tot timpul cuiburi mai confortabile. unii le gasesc, altii nu. dar cu toate astea, ii recunosti peste tot. au tupeu, sunt haiosi, isi duc prostia cu mandrie si nu se lasa pana nu fac o smecherie cat de mica. da, smecheria e noul trend cool, instituit chiar de presedinte. se poarta cu fes si zambet intr-o parte. presendintele poate ca stie la ce-i foloseste smecheria, dar supusii lui habar n-au. pentru ca nu vor sa stie, pentru ei e de ajuns ca isi pot permite sa fie asa. romani, adica.

cat ne tine dragostea?

Niste oameni de stiinta, frustrati si singuri, au decis ei ca tine doar doi ani. Beigbeder, un francez caruia ii plac vinul si femeile, zice ca nu, dragostea tine 3 ani. Eu cred ca tine cat vrei sa tu sa tina. Pana te plicitisesti sau interesele ti se transforma astfel incat dragostea nu mai e motor, devine frana. Tine cat partenerii inca se mai privesc in ochi cand isi vorbesc, fie ca isi spun dulcegarii sau rautati. Tine cat poti sa i te arati celuilalt asa cum esti si te astepti sa te ia asa cum esti. Tine cat simti ca celalalt e omul cel mai important din viata ta si orice problema de-a lui te tine treaza. Lista devine patetica, dar asta cred eu. Si nu m-a lovit trenul de prea multe ori, asa ca s-ar putea sa ma insel.

ideal de frumusete

...sunt hobbiti. sau macar si-au facut un model din statura si stilul comportamental al unui hobbit. cam asa vad eu peisajul masculin romanesc. nu spun ca nu se mai gasesc barbati inalti ca bradul si veri cu gardul, ci ca sunt mai putini si de obicei au o vizibilitate mai redusa. de curand am fost socata, la o petrecere de firma, sa constat ca un intreg departament de IT era format din barbati de statura lui frodo. nu stiu daca tranzitia e de vina, dar parca in tara asta femeile se lungesc si barbatii se piticesc. astea sunt extremele, dar de obicei suntem tentati sa gandim in clisee de acest gen. prin urmare, nimic nu ma opreste sa categorisesc astfel mandra junime romaneasca. iar perechea emblematica este, evident, irinel-monica. nu s-a vazut de multa vreme un cuplu mai penibil in dragostea lui sincera, o iubire mai telenovelistica prinm absurdul ei si o imagine traficata cu atata obstinatie. auzim des ca ne trebuie modele. iata unul, care poatre fi interpretat in mult mai multe feluri decat pe baza criteriului financiar. de exemplu: daca esti barbat pitic, ia-ti femeie inalta. daca esti mai copt, vezi sa iei una in pragul majoratului, ca s-o formezi personal. daca nu-ti pasa ce crede lumea despre alegerile tale, arata-i cele mai penibile optiuni si dupa aia asteapta cu incantare comentariile. urmand acelasi rationament, daca esti frumoasa, deci o tanara speranta a modelling-ului romanesc, nu te teme sa iti arati sentimentele pure pentru un pitic bogat si stramb, o sa-ti foloseasca in ascensiune.

prima impresie conteaza

asa spun romanii, cand vor ei sa justifice diverse manevre de imagine personala. specialistii spun ca primele 3 secunde ale unei intalniri intre necunoscuti sunt decisive pentru cursul comunicarii ulterioare. nu stiu care e adevarul, pentru ca mi s-a intamplat sa nu agreez o persoana din primele secunde si sa am dreptate, dar alteori m-am inselat. nu cred ca putem judeca oamenii bidimensional, trebuie sa ii "simtim" cumva. si, contrar legii crestine, cred ca judecam in fiecare zi pe cate cineva. exersam comparatii si sentinte, pentru ca avem nevoie sa ne justificam reactiile sau sa ne intarim imaginea despre cineva.

am inceput 2006 cu un sentiment ciudat: nu trebuia sa inceapa acum. nu am avut starea aceea necesara unor sarbatori, nu am simtit ca lucrurile au ajuns la o linie de bilant si parca mai trebuia sa fac unele lucruri, sa mai caut ceva, sa ma invat altceva. am trait cumva mai intens si revolta contra "febrei de sarbatori", cand toata lumea devine brusc mai amabila si mai generoasa. si da, m-au enervat cumplit cozile de la supermarket, aglomeratia din mall, inghesuiala de pe strada, ornamentele kitschoase de brad, cadourile impersonale si pupaturile trimise prin telefon de persoane cu care nu m-am vazut niciodata.

cat despre spiritul craciunului...cred ca el a devenit mercantil. nu cred ca mai avem craciun adevarat, avem o sarbatoare comerciala, in care mosul apare unde nici nu gandesti, oferind reduceri la orice. copiii nu mai stiu daca mos craciun e cel din povestile cu spiridusi si reni sau e domnul acela gras de la mall, care miroase a tutun si nu stie sa tina un pusti in brate. si daca nu mai stiu, nici nu prea mai cred. mosul e un alt pretext de a primi cadouri, pentru cei mai multi dintre ei. iar adultii se complac in acest joc, pentru placerea de a darui si de a-i bucura pe pitici. cred ca putini dintre noi mai stim sa spunem povesti si sa construim atmosfera de craciun. nu mai avem timp si nici imaginatie pentru asa ceva. muncim pentru bani, traim pentru credite si ne amintim de credinta atunci cand dam de necaz. dar nu e de ajuns. la ce sa tii post de mancare daca gandesti de rau sau ramai slobod la gura? la ce sa iti declari credinta cand faci mecanic un rond pe la icoanele din biserica, fara sa vezi macar chipurile sfintilor? la ce bun? si unde e solutia la toate astea?